Norvegia e peste tot.Mai ales in mine.

Ce rost mai are sa fie week-end când tre’ sa stai in casa?!

E un ger  de’ti ingheata gandurile si asa abuzate,saracele…cu iubita nu poti sa iesi ca e prea frig…barurile’s ori prea pline,ori nici prin cap nu’ti trece sa mai iesi de acolo si oricum e aiurea sa te saruti cu cineva si sa spui cuvinte frumoase cand tipu’ de la masa alaturata se duce sa puke-aie la baie …plus,cum ajungi din e3 pana pe faleza cand in oras circula maxim 10 taxiuri?!simplu,bocna.:)

Mi’e dor de Viata,desi nu ne’am intalnit de aseara…nu credeam ca o sa ajung vreodata sa’mi iubesc atat de mult viata…

Macar,am si eu o implinire: bine ca netu’ si reteaua de telefonie n’au inghetat.

Cam atat.Ma apuc sa citesc Jules Verne.Mi’a luat mama cartile alea de se dadeau cu nu stiu ce ziar…eh,mereu mi’a placut Verne,chiar daca l’am citit,in marea majoritate in clasa a 2′a si a 3′a…:D

Muzica buna,potrivita trairilor,senzatiei,zilei.

INXS…am auzit aseara pe VH1…avea Gods of Rock si mi s’a parut genial.Mike Hutchense seamana la păr cu mine…probabil de asta mi’a placut asa de mult. @-)

si inca una draguta ..probabil o stie toata lumea dar ma face sa ma simt bine,asa ca:

A,si inca ceva…:”>

Ochiul misterios,divin.:)

Si zilele geroase isi au rostul lor…ingheata rautatea si lasa iubirea sa curga precum un ceai verde aromatizat,prin venele omului.

Fragment de oratorie din adâncul conştiinţei resuscitate

Eterna Românie.

Am trecut în ultima vreme prin atât de multe schimbări,deziluzii,răpiri de suflete şi conştiinţe încât nu mai ştim ce suntem.

Manelişti?!Populari?!Căpşunari?!Violatori?!Bătaia de joc a italienilor pe care îi urăsc din tot sufletul-un neam de leneşi care se îmbracă precum sorcovele şi merg pe mobre cu nume de insectă plus că beau bere cu gust de flori-?!

Nu,stimat auditoriu…suntem români.Suntem,oricât am nega,oricât am negat-tulburat fiind de ipostazele în care am fost pus,nu neapărat de străini,ci de fraţi de ţară-suntem români până la cel mai mic firicel de păr.Nu contează că familia ta a imigrat acum 20 de ani din Rusia,Ucraina,Germania,Lituania,Sri Lanka…o dată ce ai păşit pe pământul sfânt al lupului cândva arborat triumfător pe mormîntul magnificilor latini  ,”ultimul lăcaş al zeilor”,o dată ce ai respirat aerul tare ce parcă aduce cu el vuietul de luptă al strămoşilor şi te simţi în mijlocul lor,admirându-i acolo sus,cu capetele ninse şi învăluiţi în misticismul aburos ce nu va dispărea niciodată,atunci devii Român.Eşti apartenent al acestei rase,eşti locatar mândru al unor pământuri de legendă,descendent,doar prin faptul că onorezi pe cei ce-au fost,al unui neam cu o religie şi o cultură pierdută,pierdută în imperfecţiunea celor ce-au urmat.

Rar auzi acum pe cineva susţinându-şi sus şi tare,în faţa oricui,originea modestă,dar înălţătoare pentru care sufletele atâtor bravi eroi au plecat să  se alăture veşnic zeilor.Ştiu,a trecut mult timp de când se întâmpla asta.Sună hilar şi poate pueril să vă vorbesc despre daci şi moştenirea lor,spirituală,dacă nu genetică,dar un ţinut fără legende,fără munţi care să vegheze asupra urmaşilor şi fără urmaşi ale căror suflete să vorbească în limba trecutului,nu se numeşte Ţară.Se numeşte pustiu.

Oricât de greu ar fi,oricât de greu ar încerca Ceilalţi să ne schimbe,să ne manipuleze,să ne vândă,să ne cumpere,să ne calce demnitatea în picioare,oricât de sumbre ar fi previziunile despre viitor…să nu uităm că împreună,lăsând la o parte preocupările mai mult sau mai puţin nordice,sudice,balcanice,influenţele proaste şi educaţia de tip “…că te şi-njur acum…” am fost,încă suntem,în străfundul conştiinţei noastre,dar cel mai important,putem duce mai departe tradiţia,putem fi din nou ce-au fost o dată straşnicii Lupi ai Carpaţilor!

Castelul ei

Iar trec prin stari ciudate…ma simt inconjurat de maini care rasar asa,de pretutindeni,voci aproape fantomatice care striga la mine,ma zguduie,ma plesnesc,ma injughie,ma fac sa sangerez,sa pierd,sa se cutremure si ultimele impozante castele din Bavaria sufletului meu…

Cu toate astea sunt un ateu convins,agnostic si sceptic…nu cred in fantome,daramite in povestile cu fantome…am urat mai mult ca niciodata sa’mi recunosc greselile.DA!SUNT OM SI GRESESC!…suflarea sa mi’o luati,pulsul sa mi’l strangeti,sa’l legati cu cea mai groasa sfoara.Impletiti’o,va rog,din parul ei legat de radacinile Lumii mele… parul lung ce nu inceteaza a’mi tulbura visele de zeu cazut in genunchi.

Sunt aici,astept sa simt cum sabia de pe umaru’mi,ce o data ma innobilase prin insasi puterea de a trai picurat printre curgerile slabe,acum sa ma desparta de viata asta pacatoasa…cred cu tarie ca regele zeilor si cel mai josnic calau sunt de fapt una si aceeasi persoana…

Aud tot ce’mi spui…stiu cum e sa fii o ditamai pasarea Phoenix si sa te tina un nebun cu pletele’n vant,dar cu mintile pierdute pe ape,sau inexistente,legata de un piedestal ce poate e mult prea plouat si nins de vreme…vreme trece,vreme vine…te inteleg,ilustru portret al idealului meu de eu.:)

Acum,n’ar trebui sa spun…dar zeii raman zei.In genunchi,decapitati,ruginiti,ninsi,plouati raman zei .Si’o sa ma ridic,da,eu,cel care n’a facut nimic pana acum,o sa ma ridic din pacat si te dezleg…iti transform stransorile in flori de tapet negru si’o sa zburam din nou in luna lui August pe cei mai inalti pereti pe care i’ai vazut vreodata.Sa ai incredere in mine,sa nu uiti ca sunt zeu!Sa nu uiti ca acum,daca citesti cu atentie,o sa vezi in fiecare cuvant cate’o bucata din tine…acum e timpul ca greselile sa fie platite,ca tranzactiile sa fie facute,ca ceasurile elvetiene sa fie calcate in picioare si muzica sa umple totul.

Va prezint:

melodia ultimelor caramizi care se incapataneaza sa nu cada,doar pentru ca in Bavaria din mine se ascunde hotelul acela pletos,din Norvegia!:)